Întoarcerea în Ghencea

În ţara în care orice e posibil, în ţara în care ura ocupă totdeauna mai mult loc decât iubirea, ştirile se adună şi veştile expiră. În ţara cu străzi, din centrul marilor oraşe, pline de gunoaie, resturi, ambalaje, ne aşteptăm, în fiecare clipă, la un cutremur distrugător. Orice fel de cutremur. Cineva caută totdeauna în sacul de gunoi din faţa porţii, cineva face totdeauna mizerie.

Ei, bine, aici, ani de zile, o echipă de fotbal, numită de unii FCSB şi de alţii Steaua, iubită de mulţi şi criticată de câţiva, nu a avut dreptul să joace pe frumosul şi noul stadion din Ghencea, plătit din bani publici, pentru că se poate ca un om, un singur om, să ia decizii radicale şi să încurce drumurile drepte. Lupta dintre cele două stele a blocat, în acest caz care ar fi trebuit să fie normal – nu special, accesul sportivilor şi iubitorilor de sport pe o arenă care ar trebui să fie a ţării, a tuturor. Şi care chiar a statului este. Doar că e administrată de o instituţie, tot a statului, care şi-a pus pe prim-plan interesele, războaiele, nevoile.

Timp de mai bine de 8 ani, orgolii, procese, scandaluri pe pagina întâi, postări de tot felul pe reţele de socializare şi tot mai puţin sport. În acea Românie, în care o adolescentă a fost găsită, zilele trecute, moartă sub o bancă din Mangalia, în care alte adolescente au fost torturate, acum nişte ani, pe aproape de Caracal, în care a luat foc un club de muzică şi au murit zeci de oameni, în care spitalele iau şi ele foc, cu pacienţi înăuntru, în care nu se construiesc şcoli, grădiniţe şi tot aşa, primul-ministru al României, cu foarte bune intenţii, a trebuit să se ocupe de problema FCSB, pentru ca echipa să fie primită, fără pretenţii absurde, să joace pe stadionul Ghencea.

Faptul că premierul Ciolacu a dat nişte telefoane, a dispus nişte controale şi a dezgheţat problema e lăudabil, desigur. Doar că, în umila mea părere, nu ar trebui ca oameni aflaţi pe poziţii atât de înalte în stat să piardă timp preţios cu probleme care nici n-ar trebui să existe. Ne e milă de un locotenent-colonel care nu-şi poate susţine discursul de la o pălăvrăgeală la alta şi lăsăm chestiunea să se adâncească, parcă fără soluţie? Mai bine ne-ar fi milă de pensionari, de bătrânii care ne-au făcut, ne-au crescut şi pe care îi lăsăm să moară în azile ale groazei, fără mâncare, fără apă, fără tratamente.

Ne alegem greşit ţintele, ne cheltuim repede gloanţele. Şi ne mirăm, la final de mandat, că n-am câştigat mare lucru de la cei pe care îi votăm. Eu nu sunt stelistă, n-am fost, dar simpatizez mereu performanţa. Susţinând Craiova din poezia tatei şi totdeauna geniul şi munca lui Gheorghe Hagi, am aplaudat victoria FCSB de la primul meci de pe stadionul Ghencea. Cu o arenă mai plină ca niciodată, o echipă pe care unii o consideră inventată, a reuşit să câştige şi să doboare recorduri. Are suporteri, are echipă, are şi rezultate acest FCSB, această Steaua, la început de nou campionat de fotbal.

Şi locotenenţii tot dau din mâini, disperaţi, crezând că au dreptate. Deschideţi stadioanele!

CITIȚI ȘI:

Camioanele altora

Vârstele lui Florin Piersic

„Noi n-avem valoare, noi nu existăm”

Omul după boală…

Nevinovatul Mircea Beuran

Viaţa de după viaţă din casa Amáliei Rodrigues